Volodimir Zelenski exclude orice negociere cu Moscova

Volodimir Zelenski exclude orice negociere cu Moscova
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a exclus din nou orice negociere cu Rusia
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a exclus din nou orice negociere cu Rusia, declaraţie făcută vineri după o întâlnire cu lideri africani veniţi să încerce o mediere între Kiev şi Moscova, relatează Agerpres care citează AFP.
"Astăzi am spus clar în timpul întâlnirii noastre (cu delegaţia africană) ca a permite orice negociere cu Rusia acum, când ocupantul se află pe pământul nostru, înseamnă să îngheţe războiul, să îngheţe durerea şi suferinţa", a declarat el în cursul unei conferinţe de presă comune cu lideri africani, exprimându-şi dorinţa pentru organizarea unui summit Ucraina-Africa în vederea dezvoltării relaţiilor cu continentul african.
Înainte de a lansa invadarea Ucrainei în februarie 2022, "Rusia a încercat multă vreme să înşele toată pe lumea cu (acordurile de pace) de la Minsk", încheiate pentru a încerca să soluţioneze conflictul cu separatiştii susţinuţi de Moscova în estul Ucrainei şi de care Rusia s-a servit pentru a pregăti o noua ofensivă împotriva vecinului său, a acuzat Zelenski.
"Este clar că Rusia încearcă din nou să-şi folosească vechea tactică de înşelăciune. Dar Rusia nu va mai reuşi să înşele lumea", a adăugat el. "Nu îi vom oferi o a doua şansă", a spus preşedintele ucrainean.
La rândul său, preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa a lansat, vineri, la Kiev, un apel la "dezescaladare" Ucrainei şi Rusiei.
Citește și:
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 21:18 - Donald Trump majorează taxele vamale globale la 15%
- 08:57 - Donald Trump atacă dur Europa: „A devenit woke. Este slabă și de nerecunoscut”. Țările pe care le-a lăudat
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din SUA și pe Google News


_02b660f80a.webp)








