Șeful NATO, vizită oficială în România

Șeful NATO, vizită oficială în România
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, ajunge astăzi în România
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, ajunge astăzi în România! Oficialul va discuta cu președintele Klaus Iohannis, cu premierul Nicolae Ciucă dar și cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. Subiectul principal de pe agenda discuțiilor va fi poziția aliaților în contextul războiului din Ucraina.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia primirii oficiale va avea loc la ora 16.15 şi va fi urmată de convorbiri tete-a-tete, la finalul cărora cei doi oficiali vor susţine declaraţii de presă comune.
Tot luni, şeful statului va participa, începând cu ora 14.00, la Reuniunea Liderilor de la Munchen (Munich Leaders Meeting), unde va susţine o alocuţiune.
Secretarul general NATO va fi prezent în România în perioada 28 – 30 noiembrie pentru a prezida reuniunea miniştrilor de Externe aliaţi, eveniment ce are loc marţi şi miercuri. De asemenea, în cursul zilei de marţi, Stoltenberg va participa la Aspen – GMF Bucharest Forum, unde va susţine un discurs.
Conform NATO, Jens Stoltenberg va avea întâlniri şi cu premierul Nicolae Ciucă şi cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
În cursul zilei de marţi, Stoltenberg se va întâlni cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 14:44 - Alessio, un tânăr român din Italia, a murit după ce a căzut într-un pârâu de Paștele Catolic. Ce i-a spus mama acestuia înainte de a ieși din casă: „Dragostea mea...”
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din SUA și pe Google News











