PUTIN ȘI TRUMP S-AR PUTEA ÎNTÂLNI PÂNĂ LA SFÂRȘITUL LUNII FEBRUARIE

PUTIN ȘI TRUMP S-AR PUTEA ÎNTÂLNI PÂNĂ LA SFÂRȘITUL LUNII FEBRUARIE
Declarația aparține purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump s-ar putea întâlni chiar până la sfârșitul lunii februarie, deși va fi nevoie de timp pentru a pregătit o astfel de reuniune, informează agențiile ruse de presă, citate de Reuters.
Dmitri Peskov a spus că discuțiile dintre delegația americană, condusă de secretarul de stat Marco Rubio, și cea rusă, condusă de ministrul de externe Serghei Lavrov, desfășurate marți la Riad, au reprezentat un 'pas foarte, foarte important' în direcția ajungerii la o înțelegere cu privire la războiul din Ucraina.
'S-a făcut un pas foarte, foarte important în direcția creării condițiilor pentru o reglementare pașnică', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit AFP. 'Cele două părți au dat dovadă de voința politică necesară, prin asta vreau să spun Rusia și Statele Unite', a adăugat Peskov.
'Pentru a realiza, vorbind la figurat, măsuri de resuscitare, diplomații vor începe acum să lucreze în lumina acordului la care a ajuns ieri Lavrov cu Rubio', a declarat Peskov, citat de presa de stat rusă.
'Dar acesta este primul pas... Desigur, este imposibil să repari totul într-o zi sau într-o săptămână. Mai este un drum lung de parcurs', a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Reuters amintește că la Riad au avut loc primele discuții directe între oficiali americani și ruși despre modalități de a pune capăt celui mai mortal conflict din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, întâlnire la care nu au fost invitați oficiali ucraineni sau europeni. Kievul a reacționat afirmând că nu va accepta niciun acord impus.
AGERPRES
Citește și:
- 17:37 - Alexandra Păcuraru cheamă dobrogenii în fața Catedralei din Constanța. ”Ce se întâmplă azi cu Călin Georgescu este o execuție politică”
- 15:18 - Ceremonie la Moscova: Putin decorează soldați, pe fondul controverselor din războiul cu Ucraina
- 14:27 - Șefa Băncii Centrale Europene face inginerii financiare să mai ia niște bani în plus, în pofida interdicției BCE
- 08:02 - Zelenski a lansat un semnal de alarmă: „Putin a început deja Al Treilea Război Mondial”. Ucraina respinge cedarea teritoriilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din SUA și pe Google News

_3160d431a9.webp)






_02b660f80a.webp)



