JOE BIDEN, INTERVENȚIE CHIRURGICALĂ PENTRU CANCER DE PIELE

JOE BIDEN, INTERVENȚIE CHIRURGICALĂ PENTRU CANCER DE PIELE
Joe Biden, a suferit recent o nouă operație pentru îndepărtarea celulelor canceroase de pe piele
Fostul președinte al Statelor Unite, Joe Biden, a suferit recent o nouă operație pentru îndepărtarea celulelor canceroase de pe piele, au confirmat joi reprezentanții săi pentru NBC News. Intervenția a fost realizată prin procedura Mohs, o metodă utilizată frecvent pentru tratarea celor mai comune forme de cancer cutanat și care constă în îndepărtarea straturilor afectate până la eliminarea completă a celulelor canceroase.
Biroul personal al lui Biden a precizat că acesta se recuperează bine după operație. Nu este cunoscută data exactă a intervenției, însă la sfârșitul lunii trecute fostul lider american, în vârstă de 82 de ani, a fost fotografiat în Delaware, la ieșirea dintr-o biserică, cu o incizie vizibilă pe cap.
Joe Biden a mai trecut printr-o procedură similară în 2023, pe când se afla la Casa Albă, când medicii i-au îndepărtat o leziune canceroasă de pe piept în cadrul unui control medical de rutină.
Citește și:
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
Urmărește știrile Realitatea din SUA și pe Google News










