Actualitate· 2 min citire

Italia spune „nu” Consiliului pentru Pace al lui Trump: Roma invocă riscuri constituționale și dominația SUA

21 ian. 2026, 13:00
Actualizat: 21 ian. 2026, 13:00
Italia spune „nu” Consiliului pentru Pace al lui Trump: Roma invocă riscuri constituționale și dominația SUA

Italia spune „nu” Consiliului pentru Pace al lui Trump: Roma invocă riscuri constituționale și dominația SUA

Articol scris de Realitatea din SUA

Roma invocă riscuri constituționale și dominația SUA

Italia a decis să nu se alăture „Consiliului pentru Pace”, inițiativa lansată de președintele american Donald Trump, invocând posibile conflicte cu prevederile Constituției italiene.

Informația a fost relatată miercuri de cotidianul Corriere della Sera, care citează îngrijorări serioase la nivel guvernamental, potrivit Reuters.

Potrivit sursei italiene, autoritățile de la Roma consideră că aderarea la un organism internațional condus de liderul unei singure țări ar putea încălca principiile fundamentale ale Constituției, care permit participarea Italiei la organizații internaționale doar în condiții de egalitate între statele membre.

Inițiativa lui Donald Trump a fost întâmpinată până acum cu prudență de mai mulți aliați occidentali. Diplomați europeni avertizează că noul consiliu ar putea submina rolul Organizației Națiunilor Unite și mecanismele internaționale existente de gestionare a conflictelor.

Președintele american urmează să prezideze joi, la Davos, în Elveția, ceremonia oficială de lansare a Consiliului pentru Pace, eveniment programat în marja Forumului Economic Mondial.

Cu toate acestea, surse citate de Reuters susțin că este puțin probabil ca premierul italian Giorgia Meloni, cunoscută pentru relația sa apropiată cu Trump, să participe la reuniune.

Guvernul italian nu a oferit, deocamdată, un punct de vedere oficial, refuzând să comenteze informațiile apărute în presă.

Conform planului anunțat de Trump, Consiliul pentru Pace ar urma să fie prezidat pe viață de liderul de la Casa Albă și să debuteze prin monitorizarea implementării unui plan în 20 de puncte destinat încheierii războiului din Gaza. Ulterior, organismul și-ar extinde atribuțiile pentru a interveni în rezolvarea altor conflicte globale.

Un aspect extrem de controversat este și contribuția financiară cerută statelor membre permanente, fiecare fiind obligată să plătească o taxă de un miliard de dolari pentru a obține acest statut.

Corriere della Sera subliniază că această structură, dominată de Statele Unite, este incompatibilă cu principiul egalității între state prevăzut în Constituția Italiei, care condiționează participarea la organizații internaționale de absența oricărei supremații naționale.

Invitații de aderare au fost trimise către aproximativ 60 de țări, însă doar câteva au acceptat până acum fără rezerve, printre acestea numărându-se Ungaria și Israelul. Îngrijorările aliaților occidentali au crescut după ce Kremlinul a confirmat recent că și președintele rus Vladimir Putin a fost invitat să facă parte din noul consiliu.

Urmărește știrile Realitatea din SUA și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate