FRANȚA PARALIZATĂ DIN NOU DE PROTESTE

FRANȚA PARALIZATĂ DIN NOU DE PROTESTE
Zi de grevă generală şi manifestaţii la nivel naţional
Cel puţin 500.000 de oameni vor ieşi în stradă, astăzi, anticipează autorităţile, care au luat măsuri întărite de securitate pentru a preveni episoade violente, precum cele de săptămâna trecută.
În Franţa, sindicatele au îndemnat, astăzi, la o zi de grevă generală şi manifestaţii de protest, la nivel naţional.
Va fi perturbată circulaţia trenurilor şi a transportului în comun local din Paris şi din alte oraşe mari.
Traficul aerian nu este afectat de grevă, însă cei care vor sosi, astăzi, pe aeroporturile franceze, vor ajunge mai greu în oraşe, pentru că circulaţia trenurilor şi a autobuzelor de legătură este redusă la minimum.
Nu doar transporturile vor fi afectate de grevă, ci şi educaţia naţională, o parte din sistemul medical, farmaciile, sistemul energetic, instituţiile administrative.
Lista nemulţumirilor sindicatelor este lungă. Renunţarea la austeritatea bugetară, abrogarea reformei pensiilor, prin care vârsta de pensionare a crescut de la 62 la 64 de ani, mai multă justiţie fiscală.
Cel puţin 500.000 de oameni vor ieşi în stradă, anticipează autorităţile, care au luat măsuri întărite de securitate pentru a preveni episoade violente, precum cele de săptămâna trecută.
Citește și:
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:44 - Alessio, un tânăr român din Italia, a murit după ce a căzut într-un pârâu de Paștele Catolic. Ce i-a spus mama acestuia înainte de a ieși din casă: „Dragostea mea...”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din SUA și pe Google News











