Capcana din Legea Pensiilor. Aleșii au mai inventat o șicană la adresa pensionarilor

Capcana din Legea Pensiilor. Aleșii au mai inventat o șicană la adresa pensionarilor
O nouă bătaie de joc la adresa românilor, în noua lege a pensiilor
O nouă bătaie de joc la adresa românilor, în noua lege a pensiilor. Potrivit formei adoptată de Senat, pensionarii care locuiesc în afara țării vor fi nevoiți să depună certificatul de viață, documentul care dovedește că ei sunt beneficiarii reali ai banilor, de 2 ori pe an. În prezent, documentul se depune o singură dată pe an.
Potrivit noilor reglementări,
”(5) Pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii drepturilor băneşti acordate de casele teritoriale de pensii stabiliţi pe teritoriul altor state, denumiţi în continuare beneficiari nerezidenţi, au obligaţia de a transmite semestrial, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie ale fiecărui an, un certificat de viaţă.
(6) în vederea aplicării prevederilor alin. (5), casa teritorială de pensii competentă emite şi transmite, la adresa de domiciliu sau de şedere permanentă, după caz, până la data de 31 decembrie, respectiv 30 iunie, un exemplar al certificatului de viaţă, completat cu detaliile referitoare la beneficiarul nerezident”, se arată în noua Lege a pensiilor.
„Confirmarea existenţei beneficiarilor nerezidenţi aflaţi în plată: pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, beneficiarii nerezidenţi aflaţi în plată au obligaţia de a transmite anual, până cel târziu la data de 31 decembrie a fiecărui an, un certificat de viaţă.
În situaţia în care un pensionar nu transmite certificatul de viaţă în termenul indicat, in se suspendă plata drepturilor de pensie începând cu data ulterioră.
Citește și:
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
- 09:16 - Ora 10:00 - Protest pașnic în fața CNA, după suspendarea licenței Realitatea Plus. Forțele de ordine sunt deja mobilizate în jurul instituției
- 21:30 - Călin Georgescu, mesaj crucial după retragerea licenței Realitatea Plus: "Este o nedreptate periculoasă, atât CCR, cât și CNA conduc România în locul poporului român!”- președintele interzis de Sistem, în direct la Culisele Statului Paralel
- 21:08 - A murit Mircea Lucescu. Cariera uriașă a celui mai titrat antrenor român
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din SUA și pe Google News












