Forumul Economic Mondial (WEF) a deschis o anchetă internă privind posibilele legături ale președintelui său, Borge Brende, cu infractorul sexual Jeffrey Epstein, după apariția unor documente care indică existența a trei întâlniri de afaceri între cei doi, în perioada 2018–2019.
Potrivit AFP, preluat de Agerpres, investigația este coordonată de Comitetul de audit și gestionare a riscurilor al organizației, care a fost însărcinat cu realizarea unei „evaluări independente” a relației dintre Brende și Epstein.
Borge Brende, fost ministru de Externe al Norvegiei și președinte al Forumului Economic Mondial din 2017, va rămâne în funcție pe durata anchetei, fără a fi implicat direct în procedură. Acesta susține că a cerut personal deschiderea investigației și că va coopera pe deplin cu anchetatorii.
Într-un comunicat, Brende a precizat că l-a cunoscut pe Epstein în 2018, la New York, fiind prezentat drept „un investitor american” de către fostul vicepremier norvegian Terje Rød-Larsen. Ulterior, ar fi participat la alte două dineuri similare în 2019.
„Aceste întâlniri, câteva e-mail-uri și mesaje text reprezintă întreaga mea interacțiune cu el”, a declarat Brende, adăugând că nu cunoștea trecutul și activitățile ilegale ale lui Epstein și că regretă lipsa unor verificări mai amănunțite.
Jeffrey Epstein, acuzat de exploatarea sexuală a peste o mie de tinere, inclusiv minore, a fost găsit mort în celula sa din New York în 2019, înainte de a fi judecat.