ADRIAN NĂSTASE, DESPRE RETRAGEREA TRUPELOR AMERICANE

ADRIAN NĂSTASE, DESPRE RETRAGEREA TRUPELOR AMERICANE
„România trebuie să devină un actor, nu doar un spațiu de tranzit al deciziilor altora”
Decizia administrației Trump de a reduce prezența militară a Statelor Unite în România a fost comentată de fostul premier Adrian Năstase, care avertizează că acest pas marchează „un moment de cotitură pentru întreg flancul estic al NATO”.
Năstase consideră că retragerea trupelor americane se înscrie în logica celui de-al doilea mandat al președintelui Donald Trump, care urmărește o „recalibrare a priorităților Washingtonului” și o concentrare pe competiția strategică cu China.
„Era, în mare măsură, inevitabilă. Președintele american a promis constant reducerea implicării SUA în teatre externe considerate „costisitoare” și „neproductive”, a explicat fostul premier.
În opinia sa, diminuarea prezenței americane în Europa de Est ridică probleme serioase de securitate: „Absența acestei umbrele americane redeschide vechile vulnerabilități ale regiunii, într-un moment în care Rusia continuă să proiecteze putere în proximitatea Mării Negre și în spațiul fost sovietic.”
Năstase consideră că Bucureștiul trebuie să adopte o abordare pragmatică, care să includă consolidarea cooperării europene în domeniul apărării și relansarea relațiilor cu China. „Nu vorbim despre o substituire a garanțiilor occidentale, ci despre diversificarea relațiilor externe într-o manieră care să confere României o mai mare autonomie strategică”, a subliniat el, adăugând că Beijingul poate oferi oportunități economice și tehnologice importante.
În același timp, fostul premier avertizează că la Moscova această retragere va fi percepută drept „un semn de slăbiciune occidentală” și o potențială încurajare pentru politica expansionistă a Kremlinului
„România trebuie să devină un actor, nu doar un spațiu de tranzit al deciziilor altora”, afirmă Năstase, care recomandă convocarea de urgență a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru a analiza implicațiile deciziei administrației Trump și pașii următori în plan strategic.
Citește și:
- 21:18 - Donald Trump majorează taxele vamale globale la 15%
- 08:57 - Donald Trump atacă dur Europa: „A devenit woke. Este slabă și de nerecunoscut”. Țările pe care le-a lăudat
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- 14:01 - Scenariu exploziv pe piețele mondiale: un atac al SUA asupra Iranului ar putea declanșa o criză economică globală prin scumpirea petrolului
Urmărește știrile Realitatea din SUA și pe Google News

_02b660f80a.webp)









