Un incendiu de vegetaţie izbucnit miercuri la periferia oraşului Koropi, situat în estul regiunii Attica, în apropiere de Atena, a condus la evacuarea a cel puţin două aşezări, conform autorităţilor elene, relatează Agerpres, care citează agenţiile Xinhua şi Reuters.

Incendiul a izbucnit în zona unui depozit şi a unui doc, a relatat agenţia elenă de presă AMNA, iar martori oculari au declarat pentru Xinhua că focul a ajuns în curţile mai multor gospodării.

Nu au fost raportate decese sau persoane rănite.

Zeci de pompieri asistaţi de zece avioane şi elicoptere pentru stingerea incendiilor se luptau cu flăcările pe fondul vânturilor puternice care suflau în zonă, a declarat un purtător de cuvânt al Brigăzii de Pompieri din Grecia, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ca urmare a extinderii incendiului, zeci de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele.

Traficul a fost suspendat de-a lungul unei autostrăzi principale care leagă Koropi de suburbiile sudice ale Atenei, la aproximativ 30 kilometri sud de capitală.

Un reprezentant al serviciilor de pompieri a declarat miercuri seară că intensitatea incendiului s-a redus, precizând însă că acesta nu a fost stins. El a menţionat că vântul puternic transportă scântei ce pot declanşa rapid noi focare.

Ministrul Protecţiei Civile, Vassilis Kikilias, a declarat că autorităţile au verificat anumite indicii conform cărora incendiul de lângă Atena a fost provocat intenţionat. Oficialul a precizat că există o înregistrare video şi fotografii cu presupusul piroman, a adăugând că acestea vor fi date publicităţii de autorităţi.

“Am văzut mult fum în spatele clădirii noastre, era foarte aproape de noi. A ocolit dealul şi a trecut prin faţa noastră”, a declarat pentru Reuters Anastasia Papadopoulou, care locuieşte în zona afectată.

Câteva sute de pompieri au fost mobilizaţi în lupta cu peste 60 de incendii forestiere izbucnite în întreaga ţară, 16 incendii fiind încă active, inclusiv unul de proporţii, în Peloponez. Vântul puternic şi temperaturile ridicate vor extinde riscul până joi.

“De la prânz am avut un nou incendiu izbucnit aproape la fiecare zece minute”, a spus Kikilias.

După ce incendiile de pădure au forţat anul trecut 19.000 de persoane să fugă de pe insula Rodos şi au ucis 20 de oameni în nordul ţării, Grecia şi-a intensificat pregătirile în 2024 angajând mai mult personal şi accelerând pregătirea acestuia în combaterea incendiilor.

Grecia se confruntă în fiecare vară cu numeroase incendii de vegetaţie pe fondul temperaturilor ridicate, a valurilor de căldură asociate schimbărilor climatice, dar şi din cauza piromanilor.

Pe fondul temperaturilor neobişnuit de ridicate din primăvară şi din luna iunie, autorităţile au declarat că riscul de incendii va fi ridicat în această vară.

Incendiile de vegetaţie se produc frecvent în această ţară mediteraneeană, însă ele au devenit tot mai devastatoare în anii recenţi pe fundalul verilor mai fierbinţi şi mai uscate, pe care oamenii de ştiinţă le asociază cu schimbările climatice.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentRusia şi Coreea de Nord se vor sprijini reciproc în caz că sunt atacate
Articolul următorZelenski a mulțumit României pentru sistemul Patriot. Ce a transmis președintele Ucrainei