Finlanda a fost numită, în mod oficial, cel de-al 31-lea membru al NATO, marcând o schimbare majoră în peisajul de securitate din nord-estul Europei, care adaugă aproximativ 1.300 de kilometri la frontiera alianței cu Rusia.

Ministrul finlandez de Externe Pekka Haavisto a semnat documentul aderării la Bruxelles şi i l-a înmânat secretarului de stat american Antony Blinken.

Acceptarea Finlandei în alianța de securitate condusă de SUA reprezintă o lovitură pentru președintele rus Vladimir Putin, care a căutat mult timp să submineze NATO și, înainte de a invada Ucraina, a cerut blocului să se abțină de la o nouă extindere.

Imagine

În schimb, invazia a determinat Finlanda și Suedia, țări nealiniate, să renunțe la neutralitate și să caute protecție în cadrul NATO, deși încercarea Suediei de a adera la bloc a fost blocată de Turcia și Ungaria, membre ale alianței. Suedia mai așteaptă însă, pentru că nici Ankara, nici Budapesta, nu au aprobat încă aderarea ei la NATO.

Şeful diplomaţiei finlandeze Pekka Haavisto a depus intrumentul aderării la NATO în prezenţa secretarului de Stat american Antony Blinken şi secretarului general al NATO Jens Stoltenberg, la sediul Alianţei, la Bruxelles.

 
Articolul precedentComisia Europeană : Ursula von der Leyen NU candidează la funcţia de secretar general al NATO
Articolul următorJoe Biden avertizează împotriva eventualelor pericole ale inteligenţei artificiale