Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată doar de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene, citată de dpa, relatează AGERPRES.

Între ţările care nu au susţinut declaraţia se numără şase state din grupul G20 al principalelor economii ale lumii – Brazilia, Mexic, Arabia Saudită, Africa de Sud, India şi Indonezia.

Nici Armenia, Bahrein, Thailanda, Libia, Emiratele Arabe Unite, Columbia şi Vaticanul nu au semnat.

Zelenski a mulţumit liderilor mondiali care au participat, spunând că este recunoscător că aceştia au dat dovadă de independenţă, venind în ciuda presiunilor din partea Rusiei de a nu veni.

“Acest summit arată că sprijinul internaţional (pentru Ucraina) nu slăbeşte”, a spus el, menţionând că state care nu erau implicate anterior în eforturile diplomatice s-au alăturat procesului.

Zelenski a declarat sâmbătă că rezultatele summitului elveţian vor fi comunicate Moscovei “pentru ca la cel de-al doilea summit de pace să putem stabili sfârşitul real al războiului”.

Rusia a calificat evenimentul din Elveţia drept o pierdere de timp, iar vineri preşedintele Vladimir Putin a declarat că ar fi de acord cu o încetare a focului dacă Ucraina îşi va retrage trupele din patru regiuni pe care Rusia le ocupă parţial şi pe care susţine că le-a anexat.

Conferinţa de pace pentru Ucraina, organizată la cererea Kievului şi la care Rusia nu a fost invitată, a avut loc sâmbătă şi duminică în staţiunea elveţiană Burgenstock.

Articolul precedentCaniculă devastatoare în Grecia: Turist american găsit mort pe Insula Corfu
Articolul următorRealitatea PLUS, prima televiziune de știri din România, angajează REDACTORI și REPORTERI. Un loc pentru tine, direct în lumina reflectoarelor!